Mari oameni de stat. Petre P. Carp

Petre P. Carp a fost un om politic, diplomat, fondator al Societăţii Junimea şi lider politic al acesteia. După fuziunea din 3 aprilie 1907, Carp devine şi preşedinte al Partidului Conservator. Cu o carieră politică impresionantă, ce s-a desfăşurat pe parcursul a 50 de ani, a fost martorul renaşterii naţionale a României. Unul dintre cei mai mari oameni de stat ai ţării, Petre P. Carp s-a numărat printre cele mai avizate voci din viaţa politică românească, luptând cu vehemenţă pentru crezurile sale politice.

Petre P. Carp s-a născut pe 28 iunie 1837, la Iaşi. După primele învăţături deprinse la şcoala primară, familia se hotărăşte să-l trimită pe adolescentul Petrache să studieze în Germania, la Berlin, aşa cum şi tatăl său şi bunicul său primiseră o instrucţie şi o educaţie temeinică şi aleasă la şcoli superioare din Viena şi Berlin. Aşadar, tânărul Carp urmează studiile liceale la „Französische Gymnasium” din capitala Germaniei, unde îşi susţine bacalaureatul în 1858, obţinând o medie generală maximă. În continuare, Carp urmează cursuri universitare la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bonn, axându-se pe economie politică, filosofie, litere şi istorie. Încă din acele vremuri, studentul Carp se remarca de ceilalţi colegi ai săi printr-un discurs sobru, rigid, concis, care îl va caracteriza pe tot parcursul carierei sale politice.

În toamna anului 1862, Carp revine la Iaşi, unde îi va întâlni pe Titu Maiorescu şi Vasile Pogor. Ulterior, în următorii doi ani li se vor adăuga şi Theodor Rosetti, împreună cu Iacob Negruzzi, formându-se astfel grupul ce va fonda Societatea Junimea în primăvara anului 1864. Având la bază idei comune, cei cinci se vor axa la început pe cultivarea spiritului literar, ei reprezentând o nouă generaţie, junimistă, cu o nouă concepţie asupra vieţii sociale şi culturale româneşti. Prin activitatea sa, societatea impunea o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice. Dar, Petre P. Carp, atât de împătimit pentru viaţa publică, era aproape imposibil să-şi satisfacă veleităţile în acest domeniu deoarece Junimea nu făcea politică, ceea ce îl nemulţumea profund.

Astfel, îndemnat de propriul cuget, se hotărăşte să părăsească Iaşiul şi societatea literară în care îşi făcuse un debut promiţător. În toamna anului 1865, soseşte la Bucureşti şi ocupă postul de auditor la Consiliul de Stat. Ulterior, se alătură „monstruoasei coaliţii”, iar liderii conspiraţiei i-au răsplătit atitudinea numindu-l secretar al Locotenenţei Domneşti, apoi la conducerea Agenţiei diplomatice de la Paris (26 mai 1866 – 4 august 1867).

După revenirea din Franţa, Petre P. Carp se întoarce la Junimea şi decide să candideze ca deputat în Colegiul I Vaslui, pe listele conservatorilor. În Parlament, se va remarca prin calităţile oratorice impresionante. În 1870, tânărul junimist obţine şi primul ministeriat, cel al Externelor, în cabinetul Epureanu. Prezenta lui în acest minister coincide cu războiul franco-prusac şi cu simpatiile mărturisite ale opiniei publice româneşti pentru Franţa.

Ministrul de Externe român se va pronunţa pentru neutralitatea ţării sale într-o eventuală trecere a trupelor ruseşti peste Prut.

Începând cu anii 1870, tânărul junimist urmează o carieră diplomatică, fiind trimis ca agent diplomatic la Viena (20 martie 1871 – 28 aprilie 1873). Misiunea sa era de a cointeresa pe acţionarii germani să participe la efectuarea unor tranzacţii financiare în România, care era interesată de finanţări externe îndeosebi în domeniul căilor ferate. A avut prilejul să se întâlnească la Berlin cu cancelarul Otto von Bismark, cu care a avut o confruntare verbală dură.

Anul 1871 consacră definitiv intrarea junimiştilor de partea activismului politic. Pe 15 aprilie 1871, are loc la Iaşi o întâlnire între Gheorghe Costaforu şi Titu Maiorescu, cel dintâi propunându-i mentorului Junimii ca membrii societăţii să intre în viaţa politică. Acesta a fost un moment de răscruce în istoria conservatorismului şi politicii româneşti.

Ca parlamentar, îşi exprima convingerea că în România politica trebuie să facă persoanele bogate întrucât numai o stare materială confortabilă permite omului politic să-şi apere convingerile, în caz contrar existând riscul vulnerabilităţii sale morale. El afirma că: „În România nu trebuie să facă politică decât oamenii care au un venit de la 40.000 lei în sus”. În 1874, Petre P. Carp devine şeful grupării junimiste, ceea ce era o recunoaştere a calităţilor sale în politică, dar şi a funcţiilor îndeplinite exemplar până atunci în viaţa publică. De asemenea, politicianul Carp considera alternativa la putere a guvernelor care reprezentau interesele principalelor partide politice din ţara noastră ca fiind expresia democraţiei, servind atât intereselor ţării. Din 1877, Petre P. Carp devine senator, calitate din care va fi martor cuceririi Independenţei de stat şi proclamarea României ca regat.

În 1881, liderul junimist lansează şi primul program politic al Junimii, intitulat „Era nouă”. Acesta exprima o doctrină în care se aveau în vedere interesele materiale ale ţăranilor şi meseriaşilor, care să asigure respectarea cultului proprietăţii, independenţa acestor oameni, care au datoria să se gospodărească şi să se administreze singuri. Aceasta politică, arăta Petre P. Carp, este menită să asigure ridicarea claselor de jos, a proprietăţii lor, garantându-le neatârnarea materială. El preconiza emanciparea industrială a ţării şi propunea în acest sens reînfiinţarea corporaţiilor menite să coaguleze interesele materiale ale meseriaşilor în lupta concurenţială cu străinii şi, tot ca un apanaj al acestor corporaţii, era şi înfiinţarea şcolilor de meserii.

În opinia liderului conservator, politica era deopotrivă o ştiinţă şi o artă. Ea trebuia să aibă capacitatea de a asocia tradiţiile culturale, economice, sociale ale poporului cu imperativele momentului. De aceea, orice act politic îi părea lui Petre P. Carp unul singular, original, inedit, întrucât el nu putea fi aplicat cu stricteţe decât unei anumite chestiuni, a cărei rezolvare ţinea de specificitatea sa şi nu de teorii ori formule universale.

În cele din urmă, junimiştii decis să îşi fondeze propria formaţiune, Partidul Constituţional, pe 1 mai 1891, al cărei preşedinte este ales Petre P. Carp. Această funcţie îl va consacra pe liderul junimist drept unul dintre cei mai mari oameni de stat ai României din istorie. Între 7 iulie 1900 – 13 februarie 1901, este însărcinat să conducă un guvern de coaliţie, pe fondul căruia s-a produs iarăşi o apropiere treptată a celor două grupări de ideologie conservatoare. După multe colaborări parlamentare şi ministeriale, pe 3 aprilie 1907 are loc unificarea conservatoare, junimiştii fiind absorbiţi de Partidul Conservator, iar pe 21 aprilie Petre P. Carp este ales preşedintele partidului unificat.

În perioada 29 decembrie 1910 – 27 martie 1912, liderul conservator este desemnat pentru a doua oară preşedinte al Consiliului de miniştri. După acestă această experienţă, Carp predă atât conducerea guvernului, cât şi preşedenţia partidului (14 mai 1913) colegului său Titu Maiorescu, care la rândul său era unul dintre fondatorii Junimii. Din acest moment, Carp se va retrage din activitatea guvernamentală, dar vocea pe scena politică va rămâne una demnă de luat în considerare.

Doi ani mai târziu, pe 14 august 1916, noul rege, Ferdinand I, convoacă un alt Consiliu de Coroană pentru a le comunica oamenilor politici convocaţi decizia ca România să declare război Austro-Ungariei chiar a doua zi. Văzând cum regele este influenţat de prim-ministrul liberal Ion I. C. Brătianu, Carp intră într-o gravă polemică cu majestatea sa. Ferm pe poziţii, a rostit cuvinte grele la adresa regelui, dar şi a ţării, întreaga scenă căpătând proporţii încărcate de dramatism. Carp rosteşte celebra frază: „Mă voi ruga la Dumnezeu ca armata română să fie bătută”. Apoi, consecvent, declară: „Voi trimite în război pe cei trei fii ai mei dacă veţi hotărî războiul, se înţelege, în armata inamică României”.  Într-adevăr, va pierde un fiu pe frontul din Transilvania, însă din armata română, iar la bătrâneţe, fostul prim-ministru va asista la Întregirea României.

În ultima parte a vieţii sale, Petre P. Carp se retrage la moşia din Ţibăneşti, unde moare pe 19 iunie 1919, la vârsta de 81 de ani.

Activitatea politică

Activitate Mandat
Preşedintele Partidului Constituţional 1 mai 1891 – 3 aprilie 1907
Preşedintele Partidului Conservator 21 aprilie 1907 – 14 mai 1913
Deputat 1867
Senator 1877
Ministru de Externe 20 aprilie 1870 – 14 decembrie 1870
23 martie 1888 – 26 martie 1889
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice 23 mai 1870 – 14 decembrie 1870 (ad-interim)
30 ianuarie 1876 – 31 martie 1876
Ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor 4 iunie 1888 – 12 noiembrie 1888 (ad-interim)
18 decembrie 1891 – 3 octombrie 1895
Preşedintele Consiliului de Miniştri 7 iulie 1900 – 13 februarie 1901
29 decembrie 1910 – 28 martie 1912
Ministrul Finanţelor 7 iulie 1900 – 13 februarie 1901
29 decembrie 1910 – 28 martie 1912

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.