Corneliu Coposu a fost un om politic român, liderul opoziției din România postcomunistă. Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.
După Revoluția din 1989 a reîntemeiat oficial PNȚ sub numele de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a fost președinte al PNȚCD-ului între 1990 și 1995. În această calitate, a fondat Convenția Democrată Română, al cărei prim președinte a fost. Corneliu Coposu a fost ales senator în Parlamentul României în 1992. După decesul său, Corneliu Coposu a fost înlocuit de senatorul Ioan Bărbuș.
Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914 în Bobota, comitatul Sălaj. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost preot român unit (greco-catolic) la Bobota, asesor consistorial și arhidiacon, iar din 1929 protopop al districtului Șamșud, doctor în teologie, specialist în limba aramaică, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu.Valentin Coposu a fost trimis în timpul primului război mondial ca preot al armatei austro-ungare pe frontul din Galiția. La 1 decembrie 1918 a reprezentat cercul Șimleu Silvaniei la Adunarea de la Alba Iulia.
Valentin Coposu a murit în anul 1941 ca preot la Coșlariu, lângă Blaj, unde se refugiase după Dictatul de la Viena.
„Bunicul meu dinspre tată se numea Grigore Coposu, era tot preot și prieten bun de familie și de vecinătate cu Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român din Transilvania… La alegerile din 1906, care s-au desfășurat cu multă violență, atât candidatul Partidului Național Român din Transilvania, cât și bunicul meu din partea tatălui, Grigore Coposu, au fost bătuți strașnic de către oficialitățile maghiare”.
„Mama era fiică de preot; tatăl ei era protopopul Iulian Anceanu, paroh și protopop în Surduc, județul Sălaj. Bunicul dinspre mamă se trăgea dintr-o familie înnobilată, care purta cu mândrie titlul de Ciolt, deci Anceanu de Ciolt…Străbunicul meu dinspre mamă era protopopul Gavril Vaida, care purta și el titlul nobil de Glod, era văr primar cu Alexandru Vaida-Voievod și făceau parte dintre fruntașii Partidului Național din epoca aceea, fiind mare adept al pasivismului politic”.
La data de 15 septembrie 1919, la vârsta de 5 ani, Corneliu Coposu a fost înscris la școala confesională română unită din Bobota, pe care a terminat-o la 28 martie 1923. A intrat la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj doar după ce a urmat clasa ” a cincea în particular și după ce a obținut o dispensă de vârstă. La numai 16 ani a intrat la Facultatea de Drept și Științe de Stat, Universitatea din din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înființează filiala Cluj a PNȚ, iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc.
Una dintre dimensiunile fundamentale ale activității intelectuale și politice ale lui Corneliu Coposu a fost legată de activitatea sa jurnalistică. El a fost un ziarist politic talentat; primii ani de jurnalism (1935-1940) au fost legați de cotidianul țărănist clujean România Nouă, condus de Zaharia Boilă; după cedarea Ardealului de Nord-Vest către Ungaria horthystă, tânărul țărănist s-a refugiat la București, fiind colaborator al ziarului refugiaților transilvăneni.
Corneliu Coposu și-a făcut ucenicia politică pe lângă liderul național-țărănist Iuliu Maniu: ,,Iuliu Maniu m-a cunoscut de când m-am născut, familiile erau prietene, se întîlneau cel puțin o dată pe săptămînă pentru că Bobota, comuna mea, e la 13-14 km de comuna lui Maniu, Bădăcin…Mi s-a întîmplat de multe ori ca, mergând la Bădăcin, să întâlnesc diverse delegații, diverși reprezentanți mai mult sau mai puțin importanți ai politicii românești din vremea aceea. Acolo i-am întîlnit pe Stere, pe Mihalache, pe Costăchescu de la Iași, pe Iunian, nu numai fruntașii de atunci ai Partidului Național Țărănesc, ci, în general fruntași ai vieții sociale și politice românești”.
După cum povestea ,,Seniorul”, Iuliu Maniu l-a luat șef de cabinet de pe vremea când era student, în 1930, ”apoi am ajuns director de cabinet. Între 1937 și până la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu și, aș putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărțit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio activitate desfășurată de el în perioada aceasta și aș putea afirma că am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile”.
Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru ,,înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru ,,crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață.
A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, județul Brăila (împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu, Virgil Solomon).
În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică.
Încă din 1987, Corneliu Coposu a reușit să înșele vigilența poliției politice, Securitatea, și să informeze lideri politici occidentali, din familia partidelor creștin-democrate și conservatoare europene, despre existența în ilegalitate în România comunistă a unui nucleu care își asuma misiunea de continuitate cu Partidul Național Țărănesc, desființat de comuniști. Mai mult, pentru a marca afilierea la grupul partidelor creștin-democrate și conservatoare, la Internaționala Creștin-Democrată, PNȚ și-a completat denumirea și identitatea, devenind Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, nume asumat public și deja recunoscut pe plan internațional după schimbarea regimului politic.
Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București a autorizat funcționarea primului partid postcomunist, PNȚCD. Între 1990 și 1995, Coposu a fost președintele partidului.
Corneliu Coposu a dovedit calități de strateg politic atunci cînd i-a convins pe liderii partidelor din opoziție și ai asociațiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a președintelui Ion Iliescu și a Frontului Salvării Naționale era cea a opoziției unite (de unde și deviza ,,Nu putem reuși decât împreună”). Pe 26 noiembrie 1991, s-a format coaliția/alianța electorală și politică cunoscută sub numele Convenția Democratică (mai târziu Convenția Democrată din România/CDR), care cuprindea drept membri fondatori paisprezece partide și asociațiii civice (PNȚCD, Partidul Național Liberal, Pardidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Alianței Civice, Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat Creștină, Asociațea Foștilor Deținuți Politici din România, Alianța Civică, Sindicatul politic ,,Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Solidaritatea Universitară, ,,România viitoare”). Primul președinte al Convenției Democratice a fost Corneliu Coposu.[23]
În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Casa Oamenilor de Știință din București ceremonia înmânării acestei distincții din partea Ambasadei Franței la București.
Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996.
Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.
