Mari români. Neagu Djuvara

Neagu Djuvara a fost unul dintre ultimii aristocraţi ai României. S-a născut în timpul Primului Război Mondial, a fost pe front în cel de al doilea şi şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în pribegie. Întors în ţară, după 1990, a pus la îndoială istoria oficială, ceea ce l-a făcut indezirabil în unele cercuri academice.

Primul Mare Război i-a împins familia spre pribegie. Ca majoritatea aristocraţilor români, soţii Djuvara s-au refugiat iniţial în Moldova. Au reuşit să ajungă totuşi în Occident, la rude. Ajuns la doar un an de viaţă printre străini, copilul Djuvara a locuit, pe rând, în Suedia, Franţa şi Elveţia. A cunoscut lipsurile… Dar lipsurile toate, blazonul Grădiştenilor, rangul social al familiei Djuvara şi mai ales moartea tatălui… l-au maturizat înainte de vreme.
La 12 ani, canoanele familiei l-au trimis să studieze în Franţa. A rămas legat de România prin vacanţele de la Găeşti.

Franţa i-a oferit însă laurii academici. Licenţa în istorie, la Sorbona, în 1937. Şi doctor în filosofie, la Paris, în 1972.

Comunismul i-a interzis contactul cu ţara. După 45 de ani de exil a revăzut-o. Dar de iubit n-a încetat niciodată s-o iubească. Nouă ani a predat la Universitatea Bucureşti. Suficient cât să câştige respectul multor generaţii de studenţi.

„Neagu Djuvara ne încânta pe toţi. Amfiteatrul era plin cu studenţi şi din alţi ani. Veneau studenţi de la Filosofie, de la Litere, poate şi de la alte facultăţi. Era excepţional”, povestește jurnalista Elena Vijulie, care i-a fost studentă.

Parte a generaţiei Regelui Mihai, Neagu Djuvara a rămas, pentru cei care l-au cunoscut, un nobil elevat, conştient şi cerebral chiar şi dincolo de centenarul vieţii.
„O prezenţă fermecătoare, un gentleman. Era un om din generaţia tatălui meu. A şi refuzat să obţină cetăţenia franceză. A fost un om mult prea legat de ţară, un patriot aşa cum cei din generaţia lor încă mai erau”, spune Theodor Paleologu, istoric.

Neagu Djuvara, născut pe 18 august 1916, la Bucureşti, într-o familie de origine aromână, şi-a luat licenţa în Istorie la Sorbona, în 1937, şi trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris. În 1972, a obţinut doctoratul în Filosofie, tot în capitala franceză, urmând ca, în 1987 să primească Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris.

A fost curier diplomatic în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, la Stockholm, unde a plecat pe 23 august 1944 şi a rămas până în 1947.

A urmat exilul la Paris, unde a fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, a colaborat cu Radio Europa Liberă şi mai multe fundaţii. A petrecut 23 de ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, de unde s-a întors, în 1984, la Paris.

După Revoluţia din 1989, Neagu Djuvara a revenit în România, unde a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti până în 1998.

Neagu Djuvara a fost membru de onoare al Institutului de Istorie ”A.D.Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” din Bucureşti.

A fost preocupat, în special, de filosofia istoriei, Neagu Djuvara a scris 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără ”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor’” (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, ”Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999) şi ”Amintiri din pribegie” (2005).

Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010).

În 2006, a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar în 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. Pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, iar la finalul lunii martie a acestui an, a primit premiul de Excelenţă la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural.

45 i-a trăit în afara ţării, în exil. Abia după 1989 avea să devină cunoscut în țară. Avea deja 70 de ani „Am venit înapoi în țară ca să ofer, nu ca să primesc. Destinul a vrut ca la 70 de ani să fac ceea ce voiam să împlinesc la 30: să fiu universitar, să public cărţi în limba română”, mărturisea el.

 

 

 

 

 

 

 

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.