Mari români. Petre Țuțea

Petre Țuțea s-a născut pe 6 octombrie 1902 la Boteni. A fost un eseist, filosof, economist, om politic, publicist și membru al Mișcării Legionare.

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Țuțea urmează între anii 1913 – 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 – 1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni  în casa părintească. În 1920, la sugestia consăteanului, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul, își susține examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde obține licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ. 

În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde a avansat pînă la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin(tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod). Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea funcționează aici până la data arestării – 12 aprilie 1948. Deși doctor în Drept, se specializase în economie, conform vocației sale reale.[7].

După 6 septembrie 1940, Conducerea Mișcării Legionare îi încredințează lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova.

După Rebeliunea legionară  este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu după care este eliberat și repus în funcție.

După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu contra epurărilor succesive din aparatul de stat. Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964.

În vârstă de 66 de ani în 1968, Petre Țuțea avea deja vârsta de pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de detenție drept „vechime în muncă”. Până la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni care obținuseră un mic ajutor bănesc și mâncare de la Casa Scriitorilor.

Petre Țuțea este arestat în 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranței din str. Rahova, acuzațiile care i se aduceau fiind de spionaj în favoarea anglo-americanilor. În realitate, în 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situației economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare. Petre Țuțea este anchetat până în 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securității sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, așa cum dovedește un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin. În consecință se propune încadrarea arestatului în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi, vizând arestarea foștilor legionari. Neputându-se reține în sarcina sa vreo acuzație dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava și transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de reținut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”, pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, „cu o mică întârziere”, abia în 29 mai 1953. Odată intrat în „sistem”, regimul având nevoie de țapi ispășitori.

În fapt, Petre Țuțea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru „delictul de agitație”, „dovezile” urmând a fi „fabricate” ulterior. Anchetarea acestuia, nu a adus însă nici un element incriminator.

Tribunalul l-a condamnat din nou, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957. Întemnițat la Aiud, Petre Țuțea trece prin ritualurile „reeducării de tip Aiud”, iar în 1959 este implicat într-un nou proces. În 14 iunie 1959, este acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți „s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar.

În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Țuțea Petre la „18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.” Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar. Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, grațiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, va fi permanent sub urmărire „organelor de Securitate” până în 22 decembrie 1989, posibil și după această dată.

Petre Țuțea s-a stins în 1991 la București.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.