Mari români. Titu Maiorescu

Titu Liviu Maiorescu a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
Titu Maiorescu s-a născut la 15 februarie 1840 la Craiova şi a fost o personalitate de dimensiuni europene, atât prin formaţia sa intelectuală, cât şi prin întreaga sa activitate.
În 1858 absolvă la Academia Tereziană, la Viena, ca şef de promoţie. Un an mai târziu obţine, la Berlin, doctoratul „magna cum laudae”, iar după încă un an obţine licenţa în litere şi filosofie la Sorbona. Urmează încă un an de studii la Paris în urma cărora obţine licenţa în drept. O asemenea performanţă intelectuală la nivel european nu putea fi accesibilă decât unui spirit cu adevărat luminat.În 1860 își ia Licența în litere și filosofie la Sorbona prin echivalarea doctoratului de la Giessen. În continuare Titu Maiorescu își va pregăti doctoratul cu teza: „La relation. Essai d’un nouveau fondement de la philosophie”, până la sfârșitul lui 1861, când va părăsi Franța.
Revenit în ţară, în 1861, într-o perioadă de profunde transformări sociale generate de formarea Statului modern Român, care încerca să se alinieze la valorile sociale, politice şi culturale europene, Titu Maiorescu devine, la numai 22 de ani profesor universitar la Universitatea din Iaşi, decan şi rector la 23 de ani, academician (membru al Societăţii Academice Române), la 27 de ani, deputat, la 30 de ani şi ministru, la 34 de ani.
Critic literar de mare acurateţe, a contribuit fundamental la selectarea şi impunerea adevăratelor valori ale literaturii române. Ca om politic, a fost deputat în mai multe legislaturi, dar şi Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi Ministru de Externe.

Anii 1860 au mai însemnat pentru Maiorescu „prelecțiunile populare“ (conferințe asupra unor variate probleme de cultură adresate unui public destul de larg), întemeierea Junimii împreună cu prietenii săi I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th.Rosetti, începerea activității de avocat, directoratul la Școala Normală „Vasile Lupu“ din Iași, înființarea, în 1867, a revistei Convorbiri Literare.

Deși perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de împlinire a idealurilor pașoptiste, totuși unele accente se schimbaseră, condițiile erau altele decât pe vremea tinereții romantice a lui Heliade Rădulescu, Alecsandri sau Bălcescu. Maiorescu reprezintă noua generație, junimistă, cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evoluții naturale, organice și temeinic pregătite, adversar al „formelor fără fond“, al căror rechizitoriu îl face în articolul din 1868, În contra direcției de astăzi în cultura română, în care condamnă introducerea unor instituții imitate după cele occidentale și cărora nu le corespundea un fond adecvat în mentalitatea, creația și nivelul de cultură al poporului român.

Prin întreaga sa activitate, care a cuprins practic toate domeniile vieţii culturale, sociale şi politice, Titu Maiorescu a şi-a adus o contribuţie remarcabile la dezvoltarea societăţii româneşti în contextul valorilor civilizaţiei Occidentale.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.