Mihaela Buzărnescu se califică în sferturile de finală la turneul de la Hiroshima

de Mihai Sărmășan

Mihaela Buzărnescu (31 de ani, locul 125 WTA)  s-a calificat, pentru prima oară în acest an, în sferturile unui turneu WTA, mai exact în competiția de la Hiroshima, dotată cu premii totale de 250.000 de dolari, învingând-o pe favorita publicului, Kurumi Nara cu scorul de 7-6 (1), 7-5.

Buzărnescu a obţinut victoria după o oră şi 48 de minute, la prima sa confruntare cu Nara (27 ani, 182 WTA). În primul act, românca a fost condusă cu 2-0, 4-1 şi 5-2 de Nara, a reuşit să revină şi să egaleze, 5-5, după care a condus cu 6-5. Buzărnescu a dominat tiebreak-ul, adjudecat cu 7-1. În setul secund, Buzărnescu s-a desprins la 4-2 după ce salvase două mingi de break, imediat şi-a pierdut serviciul şi a fost egalată, 4-4, dar a reuşit să încheie setul cu break (7-5). Buzărnescu a făcut nu mai puţin de 9 duble greşeli în acest meci, faţă de 3 ale adversarei.

Românca şi-a asigurat un cec de 5.900 de dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe belgianca Alison van Uytvanck .Este pentru a treia oară când Buzărnescu reuşeşte să lege două victorii în acest an, după Roma şi Charleston, unde s-a oprit de fiecare dată în optimi.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.