Mihai Șora de Ziua Aviației: „Toată copilăria mea a fost populată de chipul tânărului Vlaicu”

Autor: Mihai Șora

Fotografia nu este prea clară, dar se disting, totuși, siluetele a patru bărbați, iar, în depărtare, pe cer, o mașinărie zburătoare.

Toată copilăria mea a fost populată de chipul tânărului Vlaicu, de figura lui sobră, dar nu mai puțin delicat-străvezie, de privirea lui inteligentă, atotvăzătoare, și de imaginile cu el stând în picioare, lângă aeroplan, răspândite în presa vremii ori sub forma unor cărți poștale. E ceva miraculos în destinul acestui tânăr, fiu de țărani din Binținți, pe care nimic nu îl predestina să devină inventator și să zboare la bordul invenției sale. Ceva miraculos și paradoxal, întocmai cum este și această fotografie din 1911: Aurel Vlaicu – inginerul inventator, cu serioase studii la Sibiu, Budapesta și München, plutind deasupra Câmpiei Libertății din Blaj – și cei patru flăcăi îmbrăcați de sărbătoare, în cămăși albe și ițari, alergând după aeroplan, cu mânecile largi fluturând pe lângă trupurile lor care nu pot să zboare.

Sunt peste treizeci de mii de suflete la Blaj, români și străini adunați să privească isprava. Și sunt, printre ei, și părinții lui Aurel, care, de bună seamă, vor fi rostit fierbinți rugăciuni și-și vor fi făcut multe cruci în ziua aceea. Evenimentul e consemnat de un domn, Tăslăuanu, în revista „Luceafărul“:

„S’au făcut ovații și părinților aviatorului, plugari din Binținți, cari și-au văzut pentru prima oară feciorul sburând prin văzduh ca un balaur.“

Generația mea a păstrat intactă euforia primului zbor și însuflețirea (ușor ridicolă astăzi) din frazele domnului Tăslăuanu (pe care vă invit, dragi prieteni, să-l citiți mai jos), cu toate că a văzut, între timp, zburându-i pe deasupra capului, avioane, bombardiere ori supersonice, ba chiar și navete spațiale.

Mihai Șora
București, 20 iulie 2019
| de ziua Aviației Române |

P.S. Aud cuvântul „aviator“ de câteva ori pe săptămână, când mă deplasez pe sub pământ iar doamna din difuzor anunță, cu accent pe prima silabă: „Urmează stația Àviatorilor“.

___

imagine: avionul Vlaicu II zburând la Blaj
| fotografie publicată în Revista „Luceafărul“, numărul 18 din 1911 |

___

►„Alt moment important al serbărilor din Blaj a fost sborul inginerului Aurel Vlaicu. Acest sbor a fost apoteoza clipelor de sărbătoare. În Blaj, de unde a plecat sborul culturii românești înainte cu un veac, s’a înălțat în văzduh primul aeroplan românesc, dovedind tuturora triumful geniului național.

În cele trei zile ale serbărilor, Blajul era acoperit de o boltă albastră. Din înălțimea cerului, soarele își trimitea razele sale de lumină, parcă în semn de bucurie că i s’a dat să vadă atâta lume românească întrunită la un loc. În ziua sborului, toate privirile erau îndreptate spre Câmpul libertății, unde odihnea mașina drăcească a aviatorului Vlaicu. Acesta s’a sculat de dimineață și nu s’a odihnit până nu i-a examinat toate șurubăriile și n’a luat toate dispozițiile pentru ascensiunea de după prânz. Toată ființa lui nu trăia decât pentru îndrăznețul sbor ce avea de gând să-l facă. Nu-l interesa nimic și nimenea, decât aeroplanul și vremea.

Cătră seară, pe la orele cinci, când scăpată soarele după culmile dealurilor din împrejurime, lumea alergă emoționată spre Câmpul libertății. Coastele din împrejurimi erau pline de țărani, cărora le lipsea coroana din șerpar și spiritul de jertfă înțelegătoare. Soarele cobora domol, așteptând să vadă și el minunea geniului românesc, care la 48 cerea pe același câmp, reprezentat de tot atâtea ființe, ștergerea nedreptăților sociale, desființarea robiei care înlănțuia în întunerecul neștiinței sufletul unui popor ce voia să trăiască la lumină.

Când a început să sbârnăe nebunește motorul, murmurul de glasuri a amuțit. Flăcăii îmbrăcați în cămăși albe își încordau toți mușchii ca să pironească locului coada monoplanului ce voia să se înalțe. Toată lumea simția fiorii de groază și de admirație ai necunoscutului. La un semn, aeroplanul a fost liberat din mânile flăcăilor și, ca mânat de duhuri necurate, s’a avântat în văzduh. Miile de glasuri, trezite din clipele așteptării mute, au izbucnit în urale de «să trăiască», cutremurând toată împrejurimea. Strigătele de pe pământ se întreceau cu vâjâitul aeroplanului ce săgeta tot mai sus zările. Era o însuflețire uriașă. Inginerul Vlaicu a descris cercuri largi pe deasupra colinelor de prin prejur, încununând cu sborul lui minunat serbătoarea culturală din Blaj, care a impus și străinilor adunați în număr mare. Soarele apunea pe după crestele munților, trimițând un mănunchiu de raze trandafirii peste capetele privitorilor cuprinși de admirație, când Vlaicu a început să se coboare din ceața de argint ce plutea peste apa Târnavei. S’apropia cu o iuțeală uimitoare. Într’o clipă a fost pe pământ, aterisând în mijlocul Câmpului. Lumea a rupt barierile, l-a ridicat pe umeri și, într’un entusiasm de nedescris, l-a dus până la hangar. S’au făcut ovații și părinților aviatorului, plugari din Binținți, cari și-au văzut pentru prima oară feciorul sburând prin văzduh ca un balaur.

Prin acest sbor, noi, Românii, am dovedit că suntem un popor de biruitori și pe câmpul științelor. Nu e numai o întâmplare că cel dintâi aviator din Ungaria cu aparat propriu este un Român. Popoarele acestei țări vor mai avea parte de asemenea surprinderi, căci geniul românesc, care până acum a fost ca un Prometeu înlănțuit, se va manifesta cu o putere cotropitoare, întrecând în progrese pe toți cei ce l-au batjocorit și l-au umilit. Ne vom ridica «prin noi înșine» la locul ce suntem vrednici să-l ocupăm în civilizația lumii.“◄

[Octavian C. Tăslăuanu, în Revista „Luceafărul“, numărul 18 din 1911]

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.