Noutățile Paradei militare de la București, din acest an, dedicată Zilei Naționale. Album foto

Cu ocazia Zilei Naționale a României, ca de obicei, cea mai mare Paradă militară va avea loc în capitală. Fiind un an cu încărcătură emoțională deosebită, anul Centenarului Unirii, și Parada militară care va avea loc peste câteva zile în București, va fi una deosebită. Vor trece pe sub Arcul de Triumf, 4000 de militari și peste 200 de mijloace tehnice, iar cerul capitalei va fi survolat de 50 de aeronave. Dintre cei 4000 de militari prezenți al paradă, 500 sunt militari străini din 20 de state partenere, respectiv: Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina.

Elementele de noutate ale Paradei militare dedicată Zilei Naționale a României, din acest An Centernar sunt: defilarea unor detașamente în ținute de epocă, un detașament de cai, un detașament format din transportoarele blindate Pirahna 5, o instalație de rachete Patriot, un detașament de rezerviști voluntari și un detașament format din militari veterani și veterani cu dizabilități.

Parada militară de la București desfășurată în Piața Arcului de Triumf, va începe sâmbătă, 1 decembrie 2018, la ora 10. Înaintea acestui eveniment, la ora 8, în Parcul Carol I, va avea loc o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe  Mormântul Ostaşului Necunoscut din Bucureşti.

Sursă foto: MApN

Fotografia postată de Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.