„Oamenii de aici sunt cei ce moștenesc monumentele săsești” (Deutsche Welle)

Biserica Evanghelică CA din România își sărbătorește suta de ani de existență, iar jubileul a fost marcat la București prin mai multe evenimente sub denumirea „Chipuri – Frontiere – Frați”, scrie Deutsche Welle .

Într-o zi, în fața bisericii din colțul ce dă spre Sala Palatului al Străzii Luterane a răsărit un indicator turistic. Aici, spunea indicatorul, se află catedrala romană-catolică Sfântul Iosif. Oamenii, cei mai mulți dintre ei turiști cu ceva informații despre denominațiile creștine, au intrat timid, au privit dezorientați prin biserică, au văzut crucea, l-au văzut pe Christos, au văzut-o și pe fecioara Maria, dar nu l-au descoperit pe sfântul Anton. Și au plecat, cei mai mulți, nedumeriți. Catedrala romano-catolică este și ea, e drept, la celălalt capăt al străzii. Cineva de la Primăria Capitalei a văzut biserica, și-a adus aminte că acolo se adună nemții, și a pus indicatorul.
Cam asta li se întâmplă, de cele mai multe ori, cetățenilor României când aud despre luteranii germani: fac turul Ardealului, se opresc la câteva dintre bisericile fortificate și le admiră, aud despre poveștile sașilor și se minunează iar, de câțiva ani, asociindu-le cu omul care deține funcția de șef al statului.

Istoriile spuse în circuitele prin obiectivele turistice lasă cumva în zona colateralului un detaliu poate relevant pentru trecutul recent al unei țări care își sărbătorește în aceste zile centenarul: la retrasarea granițelor, după Marele Război, sașii transilvăneni au fost printre cei care, atunci când s-a pus problema Marii Uniri, au votat alături de români pentru o Românie Mare. S-au strâns la Mediaș și au decis să țină partea celor despre care, pe la 1907, pe fondul unor insistente presiuni de maghiarizare, le spuneau ziariștilor occidentali că „sunt chiar mai asupriți decât noi”.

Momentul 1918 a redesenat și harta protestantismului în fostul imperiu chezaro-crăiesc, în spațiul central și est-european. La fel cum unele națiuni s-au văzut cu țările reduse, au existat biserici care și-au pierdut enoriașii. Altele, în schimb, s-au trezit mai mulți la un loc. A fost, astfel, cazul „Fraților din Bohemia”, uniunea evanghelicilor husiți, calvini și luterani la care au aderat cei mai mulți protestanți din noua Cehoslovacie. Dar și în noua Românie s-a petrecut un fenomen asemănător, explică Reinhart Guib, episcopul luteran din Sibiu. „Această fuziune a însemnat o depărtare de alte congregații evanghelice din Europa Centrală, pe care acum le despărțeau frontiere noi”. În schimb, bisericilor luterane din Transilvania li s-au alăturat congregațiile reformate germane din Banat, Basarabia, Bucovina, Dobrogea și din Vechiul Regat.

„Acel moment a fost o decizie bine chibzuită”, este de părere întâi stătătorul bisericii luterane din România: „Poporul săsesc și-a pus nădejdea în poporul român, că acesta își va respecta promisiunile. Din păcate, mare parte nu s-au adeverit. Nu se pune problema vreunui regret: așa au fost vremurile”, spune Guib.

Continuarea articolului, pe Deutsche Welle .

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.