Uncategorized

Obișnuința și zavistia la români

Sunt două lucruri care, din păcate, ne definesc pe noi românii: obișnuința și zavistia.
La început, facem lucrurile cu multă pasiune: practicăm meseria cu mult drag, ne iubim familia cu pasiune dar, la un moment dat, intervine obișnuința, intervine sentimentul acestei datorii care strică totul.
Când faci lucruri doar pentru că trebuie, nu pentru că eşti implicat direct cu toate sentimentele şi simțurile în acel lucru, să știi că acesta este începutul „falimentului” vieții sufletești, aici începe moartea sufletească.
Obisnuinţa este unul dintre cei mai mari dușmani ai omului, dușman cu care omul ar trebui să se lupte.
Ne obișnuim cu Liturghia, ne obișnuim cu viața în Dumnezeu, cu parohia, ne obișnuim cu icoanele din casă, cu credința noastră, cu ideile şi gândurile ce sunt în mintea noastră şi practic nu mai facem niciun efort, nu mai punem în funcțiune niciun mecanism prin care să luptăm şi să biruim această obișnuință.
Spune Evanghelia aşa: „…şi L-au adus iudeii pe Iisus în fața lui şi el a văzut că nu din vreo pricină L-au dat în mâna lui, ci din zavistie.”
Zavistia înseamnă ură amestecată cu invidie, gelozie. E “împănată” cu de toate. Din zavistie iudeii l-au ucis pe Dumnezeu…
Când mă duc să mă spovedesc, mă gândesc să nu vorbesc despre mine, ci despre câte răutăți am făcut oamenilor din jurul meu, începând cu cei ai casei, apropiații, până la cei mai de departe.
Câți oameni n-am răbdat, câți oameni am judecat, câți oameni am chinuit, câtor oameni am făcut eu rău.
Parohia este o familie mare şi viața într-o parohie poate fi un prilej în care se vede răutatea din inima ta.
Ce ușor e să vii să te rogi într-o biserică goală, singur. Te așezi unde vrei, stai liniștit şi-ţi vezi de ale tale, dar cât de greu este să te rogi între oameni care probabil fac cele mai grave lucruri din viața lor.
Înțeleg că viața omului este plină de păcate şi de dureri şi de neîmpliniri, dar vă rog tare, tare mult să puneți în inima dumneavoastră ca lege: ” De va fi fratele meu trist din pricina mea, nu voi avea liniște, nu voi pune capul liniștit pe pernă…”. Lăsaţi-vă pe dvs, că acesta este egoism pur: “Nu-mi e bine, mă simt rău, nu sunt fericit, împlinit, n-am, n-am…”.
Spune Domnul că nu există bucurie mai mare decât fericirea dușmanului tău.
Eu unul îngenunchez…primesc în fiecare zi minim 30 de mesaje şi încurajez oamenii să-mi trimită câte un mesaj când le e greu, ca să mă rog pentru ei.
Majoritatea sunt despre celălalt, pline de zavistie, de răutate. Acum înțeleg de ce bătrânul meu, părintele Sofian, de fiecare dată când îi spuneam că am judecat vreun prieten, vreun profesor, mă oprea de la Sf. Împărtășanie şi-mi spunea: ” Dragul meu, judecător te-ai făcut. Dacă te-ai apucat să mănânci carne de om, nu mai poți mânca şi Trupul Lui! Trupul şi Sângele Lui nu mai sunt comestibile pentru tine, pentru că tu deja ai mâncat din carnea fraților tăi, pe care Dumnezeu ți-i i-a dat să te rogi pentru ei.”
Pentru zavistie, ca semn al vinderii Lui Hristos, părintele meu oprea de la împărtășanie.
Acolo unde există zavistia, moartea sufletească se așează. Acolo unde există invidie, răutate, se face dezlipirea de Dumnezeu. Ştiţi unde este tragedia? Nu unde se întâmplă, ci unde apare nesimțirea. A se întâmpla este omenește ( eşti invidios pe cineva şi îți spui: “Doamne, ce e cu mine? Otrăvit e sufletul meu şi te duci şi te bagi cu capul sub pat şi stai acolo şi te căieşti că ai invidiat un om, că ai ridicat gânduri de răutate asupra lui.”
Tragedia mare este acolo unde omul începe să facă lucrul acesta într-o nonșalanţă totală, acolo unde omul face din asta o artă, îndreptățindu-se pe sine și întorcându-se împotriva fraților săi.
Tot bătrânul meu părinte Sofian, Domnul să-L odihnească şi să mijlocească pentru noi acolo unde este, spunea un lucru minunat:
” Dacă vezi că un om a greșit, virtute este nu doar să nu-l judeci, ci virtute mare este să-l acoperi cu haina ta să nu-l judece alții. “
Nu uitați, centrul parohiei sunt Sf. Liturghie şi Sf. Împărtășanie și vă îndemn să faceți din acestea un imperativ total.

Părintele Visarion Alexa este parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari (București). În calitate de realizator sau de invitat în cadrul emisiunilor radio și TV, părintele Visaron Alexa abordează teme de actualitate şi răspunde la frământările generaţiei actuale. A participat la numeroase cateheze, întruniri, conferinţe, la diferite dialoguri şi dezbateri.