Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații, în sprijinul camarazilor de arme

Înființat anul trecut de colonelul (r) Vasile Vreme, unul dintre cei mai cunoscuți veterani ai Teatrelor de Operații, care a comandat Batalionul 341 Infanterie ,,Rechinii Albi” în trei misiuni internaționale desfășurate în Kosovo, Afganistan și Irak, Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații s-a implicat în numeroase activități prin care a adus un strop de bucurie camarazilor de arme.

Ultima ispravă de acest fel s-a petrecut zilele trecute când reprezentanții Ordinului au hotărât să-și sprijine un camarad, greu încercat de soartă. Astfel, printr-o donație, Cristian Ionuț Dănăilă, veteran al Teatrului de Operații din Angola, a reușit să-și achiziționeze o nouă proteză pe care o folosește in locul unui picior.

,,Mulțumesc frumos pentru sprijinul acordat tuturor camarazilor din Ordinul Militar Al Veteranilor Respect… nimeni nu rămâne în urmă....!!! a scris fostul militar pe o rețea de socializare.

Iată că, cei care și-au servit țara cu demnitate, nu uită să-și ajute camarazii și după ce-și încheie cariera ca militari activi!

Recommended For You

About the Author: Rusu Cristina