Uncategorized

Parlamentul European a votat o rezoluție în care cere acceptarea României și Bulgariei în Schengen

Documentul e redactat pe baza unui raport făcut de eurodeputatul bulgar Serghei Stanishev.

Documentul nu creează vreo obligație pentru statele membre, dar cere Consiliului Uniunii să ia rapid o decizie pozitivă asupra aderării celor două țări la spațiul european de liberă circulație și să nu lege acest pas de Mecanismul de Cooperare și Verificare, MCV.

Europarlamentarii și-au exprimat încă din 2011 susținerea pentru admiterea României și Bulgariei în Schengen, iar de atunci au confirmat-o de mai multe ori, inclusiv în luna mai, anul acesta.