Povestea de succes a marelui handbalist Vasile Stângă

Vasile Stîngă (62 ani) este un nume de referință în handbalul și în sportul românesc. În anii 80 a fost socotit unul dintre cei mai buni jucători ai lumii la sportul în care România deținea deja patru titluri mondiale.

Cu o detentă incredibilă și cu o lovitură de tun în brațul drept, Stîngă a reușit să devină handbalistul cu cele mai multe selecții la prima reprezentativă – 269 jocuri, dar și golgheterul all-time – 1.414 goluri. Legenda vie a Stelei face pentru Elita României o incursiune cu „mașina timpului”, dezvăluind  câteva povești fascinante, care au contribuit la îmbogățirea Istoriei Handbalului Românesc. Vasile Stîngă a fost luat la handbal după o selecție la Școala Generală Nr. 7 din Hunedoara. Până atunci, nu avusese tangențe cu sportul, dar l-a convins imediat pe antrenorul Iuliu Voina: Testul a fost la aruncarea mingii, aici și-a dat el seama câți dintre noi ar putea fi viitori handbaliști. M-a selectat, iar la scurt timp m-a și promovat la juniori 3. Am început la 12 ani, am parcurs toate etapele și am ajuns în Divizia B la Constructorul Hunedoara, eu fiind atunci elev la Liceul Indrustrial din localitate. Între, timp am fost convocat și la echipa națională de juniori.

Record la aruncatul mingii de oină

Cel care avea să ajungă mai târziu marele Vasile Stîngă arunca mingea de oină, în adolescență, la zeci de metri distanță. Atunci când a dat examen la IEFS, a stabilit un adevărat record: 98 m! Când a trecut la testul aruncării mingii de handbal, el a fost cel mai bun. A aruncat 76 de metri, iar Ștefan Birtalan a fost al doilea, cu 74. Vasile Stîngă a ieșit rapid în evidență, iar marile cluburi din România și l-au dorit. În 1977, Otto Telman, secundul lui Cornel Oțelea la Steaua, a venit special pentru el la Hunedoara. A mai avut oferte din Baia Mare unde a și lucrat un an ca miner. De asemenea, marele antrenor Eugen Trofin de la Universitatea București, o adevărată fabrică de handbaliști în acea vreme, s-a deplasat personal să stea de vorbă cu el.

Dar Steaua i-a oferit și gradul de locotenent, așa că a acceptat imediat și a evoluat pentru roș-albaștri timp de 12 ani. Handbalul masculin era atunci în vogă, aveam titluri mondiale, existau modele. A venit la club exact când echipa a câștigat Cupa Campionilor Europeni, dar a pierdut titlul național în acel an.

Bronzul de la Jocurile Olimpice de la Moscova: cum s-au lăsat sârbii bătuți la scor de ruși

Un an mai târziu, Vasile Stîngă urma să participe și la primul Campionat Mondial, în Danemarca (1978), unde România a terminat doar pe locul 7. Naționala era atunci la răspântie de drumuri, după aurul mondial din 1974 și argintul de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Era cel mai tânăr din echipă, alături de marile nume ale handbalului românesc, aflați spre finalul carierei. Din 1980, Vasile Stîngă a devenit liderul unei alte generații de excepție, care învingea pe toată lumea în turnee amicale, dar care la turneele finale a avut foarte mult ghinion.

La Jocurile Olimpice de la Moscova 1980 am luat bronzul. A fost un meci memorabil, în care rușii ne-au condus la șase goluri la pauză și i-am bătut la trei goluri la final, după o repriză secundă incredibilă a noastră. A urmat Iugoslavia – Rusia. Dacă rușii băteau doar la 2-3 goluri, jucam noi finala olimpică. Sârbii trebuiau și ei să câștige, dar când au văzut că nu prea mai aveau șanse, le-au dat meciul rușilor și au pierdut la 5 goluri. Românii au asistat neputincioși din tribune și s-au mulțumit cu medaliile de bronz.

Handbal pe patinoar, cu condens și alunecări!

La Mondialul din 1982, disputat în Germania de Vest, România a fost și mai aproape de titlul mondial, dar într-un final a terminat doar pe locul 5. Vasile Stîngă a fost golgheterul turneului final cu 65 de goluri, dar asta a însemnat doar o palidă consolare. Istoria aceslui Mondial a fost și mai ciudată decât ce s-a întâmplat la Moscova.

Erau ca și calificați în finală, mai aveau un singur meci, cu Spania, un adversar fără vreo șansă la top 6. Cum ne-a scos Spania? Povestește eroul nostru: Am evoluat pe un patinoar! Au pus niște scânduri peste gheață, două porți și așa am jucat handbal. Eram ca pe patinoar, se făcuse condens și alunecam. A fost un vis urât. După aceea am aflat că spaniolii, șmecheri, udau cârpele pe la marginea terenului cu coca-cola și nu alunecau când făceau schimbările. Și uite așa am pierdut cu Spania. În loc să ne ducem în finala Campionatului Mondial, ne-am trezit pe locul 5. A fost una dintre cele mai mari deziluzii din cariera mea. Aici a fost și o lipsă de concentrare a tuturor. Înainte de meci, veniseră toți ziariștii, întrebau cum credem că va fi finala. Noi toți ne gândeam la finală, iar până la urmă au jucat URSS cu Iugoslavia.

Scos de la CM 1986 de o intervenție dură

Vasile Stîngă este lider atât la numărul de selecții la națională, cât și la numărul de goluri marcate în istoria încărcată a handbalului românesc. Mai toți specialiștii au spus că a fost unul dintre cei mai mari handbaliști ai țării și ai lumii și, totuși, i-a lipsit medalia de aur. De ce? Multă lume spune că am avut ghinion cu faptul că n-am făcut parte din generația dinaintea mea. Nu! Generația mea a fost foarte bună. L-am avut pe Marian Dumitru în dreapta mea, unul dintre cei mai buni interi din lume. Dar noi am avut ghinion ca echipă, în sport trebuie să ai și noroc. Și eu, în general, am avut ghinioane. Spre exemplu, la Mondialul din 1986, în primele minute cu Cehia, un adversar mi-a tras un cot în pomet. Eu eram în săritură, îi dădeam mingea lui Berbece pe contraatac, nu l-am văzut pe ceh venind din stânga. Mi-a tras un cot de m-a făcut KO, mi-a spart pometele, mi l-a înfundat.

Acesta a fost Campionatul Mondial din Elveția pentru Vasile Stîngă. A fost operat urgent acolo. Handbaliștii din naționala noastră nu aveau asigurare medicală, dar s-a implicat Ambasada României în Elveția, să achite costul operției. A fost operat de cel mai bun doctor, intervenția chirurgicală s-a făcut pe interior, așa că nu i-a rămas nicio cicatrice. Și asta se întâmplat în 1986!

La Jocurile Olimpice de la Los Angeles 1988, România a câștigat doar medalia de bronz, după o altă conjunctură defavorabilă cu Iugoslavia, în ultimul minut.

Încă o accidentare, înainte de CM 1990!

Iar înainte de Mondialul din 1990, unde România avea să fie din nou pe locul 3 în lume, Vasile Stîngă a avut parte de un eveniment și mai nefericit. Eram în lot, mă aflam într-o formă foarte bună. Dar la ultimul meci de pregătire, tot la o aeriană, s-a băgat un jucător sub mine și am căzut în cap! Am căzut în cap și m-am sprijinit în mâini, ca să evit o căzătură mai dură. M-am ales însă cu fisură la ambele mâini. Băieții plecau a doua zi în Cehoslovacia, iar eu am rămas acasă. Colegii mei au spus tot timpul că, dacă eram și eu acolo, deveneam campioni mondiali. Au luat bronzul, bravo lor, cu Cornel Oțelea antrenor.

Aceasta a fost și ultima performanță majoră a handbalului românesc la masculin. Vasile Stîngă a ratat ultimele două Mondiale pe care le putea juca, dar pe final de carieră s-a împăcat sufletește cu un transfer la Valencia, unde a fost văzut ca un idol. Pentru a reuși să plece în 1989 în Spania, după o finală de Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, golgheterul all-time al echipei naționale a avut nevoie de o intervenție la Ion Coman, fostul ministru al Apărării.

„Vasile, nu pleci!”

În 1989, clubul Steaua a avut două secții care au jucat finala Cupei Campionilor Europeni, fotbal și handbal. Le-am pierdut din păcate pe ambele. După acea finală, eu am primit o ofertă din Spania, m-am mirat și eu, pentru că aveam 32 de ani. Cine să te mai cheme la vârsta asta? M-am dus la club, comandant era colonelul Gavrilă. I-am spus că am o ofertă, dar mi-a zis: Vasile, nu pleci! Cum să pleci de la Steaua?  Și nu m-a lăsat. Ion Coman, fostul ministru al Apărării și secretar de stat pe probleme de Armată și Miliție, era un mare stelist, cunoștea pe toată lumea. Stîngă s-a dus la el acasă și i-a  povestit de ofertă, i-a spus că are 32 de ani și că nu mai prinde așa ceva.

Coman a luat telefonul și l-a sunat în fața marelui handbalist pe comnadantul clubului: „Băi, Gavrilă, uite, îl am pe Stîngă, aici. Gata! Și-a făcut datoria pentru Steaua, dă-i drumul!”. Și așa a plecat în Spania, împreună cu Maricel Voinea. Spaniolilor nu le-a venit să creadă când am aterizat în aeroport. Toți cei de la Barcelona erau surprinși cum au fost aduși Stîngă și Maricel la Valencia, cei mai buni jucători din România. Am plecat însă fără familii. În iarnă a venit și Revoluția, vă dați seama că eram asaltați. Toată lumea din Spania spunea că este dezastru în România, că moare lumea pe capete. Eram pe prima pagină a ziarelor, la televiziuni știrile începeau cu ce se întâmpla la noi. Abia după Revoluție ne-am adus famiile și apoi cred că au fost cei mai frumoși ani din viața mea ca sportiv. 3 ani de vis!

Vasile Stîngă, erou în Valencia după ce echipa lui a bătut Barcelona

În 1992, a câștigat Cupa Spaniei, după o victorie cu Barcelona, în perioada în care catalanii legau de cinci ori câștigarea Cupei Campionilor! A fost un meci de film, o adevărată fiesta. Toți jucătorii Valenciei, inclusiv Stîngă, au primit titlul de cetățeni de onoare ai orașului. Vasile e și cetățean de onoare al Hunedoarei, orașul natal.

Finalul de carieră a fost trist, pe de-o parte, având în vedere accidentarea gravă pe care avea să o sufere. În același timp, a avut parte de recunoașterea pe care a meritat-o un mare campion. Și-a rupt genunchiul, avea 35 de ani. După atâtea sărituri pe piciorul de băiate… Și dintr-un accident stupid: a vrut să pună o frână și i s-a dus genunchiul. Atunci și-a zis: „Gata, s-a terminat, agăț ghetele în cui!” Eram cu piciorul în ghips, pentru mine era un dezastru. Atunci îți puneau tot piciorul în ghips, aveam niște dureri groaznice. La un moment dat, președintele clubului, care era director de bancă, i-a spus soției să mă scoată din casă, pentru că mi-a pregătit o surpriză, la cel mai frumos restaurant din Valencia, pe malul mării. Știa că sunt hotărât să mă întorc în țară. Soția mă tot bătea la cap să ieșim, fără să-mi spună de surpriză, dar cum să ies din casă cu piciorul în ghips, cu cârje? În fine, m-a convins până la urmă. Nu vă puteți imagina ce m-a așteptat, imaginea a fost exact ca în filme. 200 de persoane au venit pentru mine într-un restaurant uriaș, a fost un moment foarte frumos, emoționant.

A dus naționala la Mondiale și ca antrenor, după o surpriză uriașă!

La revenirea acasă, Vasile Stîngă a intrat în afaceri. În paralel a fost cu naționala masculină la Mondialul din 1995, din postura de antrenor, iar mai apoi a devenit și sponsor la Steaua la finalul anilor 90. După câțiva ani, a revenit sută la sută în handbal ca antrenor. A recâștigat Challenge Cup cu clubul din Ghencea în 2006 și a reușit apoi minunea de la Chekhov, când a condus din nou naționala la Mondialul din 2011: Am pierdut meciul tur cu Rusia la București, la patru goluri. Nu ne mai dădea nimeni nicio șansă, dar am bătut la ruși la cinci goluri! A fost minunea de la Chekhov. Aici derulez filmul și îmi dau seama că marele Maximov (n.r. – selecționerul Rusiei) nu s-a concentrat pe meciul acesta. Au spus că sunt calificați, își planificaseră deja și concendiile, plătiseră pentru băieți și excursii în Antalya, la odihnă. Și iată că am întors scorul! Nu aveam nimic de pierdut și am făcut un meci perfect. Am avut o echipă foarte bună, care trebuia să continue încă 3-4 ani liniștită și cred că obțineau și alte calificări.

După acel Mondial din Suedia, după catastrofa cu Algeria, de fapt, totul s-a destrămat. Am fost în grupă cu Danemarca, Serbia, Croația, Algeria și Australia. I-am învins pe sârbi la 10 goluri, iar Croația a luat bătaie de la Serbia. Dacă am fi câștigat cu Algeria, mergeam mai departe, eram între primele 12. Dar am ratat incredibil și am pierdut: Am meciul acela în memorie și acum. Portarul lor a terminat cu 67%. Vă puteți imagina așa ceva, un portar în handbal la un Mondial cu 67%? Și am pierdut cu Algeria la un gol, iar acel joc a însemnat și schimbarea mea ca antrenor al echipei naționale, fiind adus Eliodor Voica.

E nevoie de academii și de școli sportive

Azi, Vasile Stîngă este managerul Stelei și e destul de sceptic în ceea ce privește șansele de redresare a handbalului românesc. Marea problemă este că nu vine nimic din urmă. Toată lumea acuză și la fete, și la băieți că avem o grămadă de străini. Dar jucătorii români sunt așa de puțini și au ajuns să aibă salariile mai mari decât cei străini, care sunt cu naționalele mult mai sus. Totuși, managerul Stelei are câteva idei, pe care le-a și făcut publice, iar prima ar fi o academie de handbal în toate reședințele de județ. Ar trebui replicat exemplul Franței, care are 40 academii de handbal. De la Centrul de Excelență de la Sighișoara au ieșit mulți jucători buni de handbal în urmă cu câțiva ani. Vă dați seama ce ar însemna să avem astfel de centre în toată țara. Apoi, trebuie reînființate școlile sportive. Nu se mai dă atenție acum sportului. Bine, nici nu au unde să se mai antreneze bieții copii, nu au săli de antrenament. Toate astea au dus la căderea handbalului.

De ce să mai vină copiii la handbal? Pentru că este un sport minunat, pentru că îți dezvoltă tot organismul. Pentru că avem o istorie fantastică în spate pe care nu o putem uita chiar atât de ușor. Pe lângă aceste gânduri, fostul mare jucător îi trage un pic de urechi pe actualii tineri handbaliști: Foarte mulți dintre cei tineri habar nu au de istoria handbalului românesc, nu-i mai interesează. Abia au terminat junioratul și au pretenții de salarii. Nu știu să joace handbal, nu știu să paseze mingea, dar vor salarii peste 2.000 de euro.

Vasile Stîngă a început handbalul pentru că vroia sa fie ca generația cu care a crescut – campion mondial. Acum, fetele mai vin la handbal pentru că vor să ajungă la fel ca Neagu. Dacă își vor găsi modele, copiii vor veni. Doar așa putem spera în redresarea handbalului românesc.

sursa: www.elitaromaniei.ro

Recommended For You

About the Author: Sarmasan Mihai