Președintele Croației știe 7 limbi străine. Vezi alte detalii din viața doamnei

După încheierea Campionatului lumii la fotbal, desfăşurat în Federaţia Rusă, numele preşedintelui Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, a devenit arhicunoscut.

Kolinda, are 50 de ani, s-a căsătorit în 1996 cu Jakov Kitarovic (49 de ani). Kolinda și Jakov au împreună doi copii, un băiat și o fată: Luka (15 ani) și Katarina (17 ani). Interesant este că fiica lor este campioana Croației la patinaj artistic, la juniori.

Kitarovic este licenţiată în limbi străine şi are mai multe specializări în relaţii internaţionale, inclusiv la prestigioase universităţi americane.

Parcursul ei politic este impresionant: a deţinut poziţii în cadrul Ambasadei Croaţiei în Canada, a fost parlamentar, ministrul Integrării Europene, ministru de Externe şi asistent al secretarului general al NATO.

Postarea unui internaut pe o reţea de socializare, a făcut vârf la toate. Potrivit acestei postări, preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, a realizat în ţara pe care o conduce, mai multe reforme demne de a fi preluate şi de alte state cu o economie slabă, inclusiv şi de Republica Moldova. Din postarea respectivă putem afla că Kolinda Grabar-Kitarovic, președintele Croației :
1 — A vândut avionul prezidențial
2 — A vândut cele 35 Mercedes Benz care erau atribuite miniștrilor și altor oficiali. A returnat banii în trezoreria statului
3 — Și-a redus propriul salariu și ale miniștrilor la jumătate
4 — Costurile și salariile ambasadorilor și consulilor au fost coborâte la 60%
5 — A mărit salariul minim în sectorul privat
6 — A eliminat pensiile speciale pentru senatori și deputați

Vorbește fluent 7 limbi dar NU SE CREDE SUPERIOARĂ NIMĂNUI !!!
Mă întreb :
Nu ar fi bine s-o împrumutăm măcar câteva zile să-i învețe pe CORUPȚII noștri cum trebuie să acționeze atunci când sunt la putere ?

Recommended For You

2 Comments

  1. Ca la noi nu-i la nimeni…Romanii au pus-o pe cea mai proasta blonda prim ministru,pe cel mai incet la minte presedinte iar pe cel hot si mai nesimtit oltean in fruntea celui mai mare partid.Asa ca ne pisam contra vintului precum au facut-o romanii intotdeauna.

  2. faptul ca avem o femeie prim ministru da bine pe plan international parem o societate in care se respecta drepturile femeilor, ca nu suntem cu vederi inguste, un profesor nu poate fi incet la minte iar fiecare partid isi alege singur conducatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.