Sesiunea iunie-iulie 2020 a Bacalaureatului a debutat luni cu proba de Limba și literatura română la care au participat 134.831 de candidați, în timp ce 3.643 de candidați au absentat. Un singur candidat a avut temperatura peste 37.3 ̊C, acestuia nu i-a fost permis accesul în sala de examen și va susține Bacalaureatul în etapa specială, ce se va desfășura în data de 6 iulie, anunță Ministerul Educației. De asemenea, tot atunci vor fi prezenți la examen 46 de candidați s-au aflat în izolare, și alții 5 în carantină/spitalizați.
Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 85 de candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Bacalaureatul continuă marți (23 iunie), Limba și literatura maternă (unde este cazul), miercuri, 24 iunie cu proba obligatorie a profilului și joi 25 iunie cu proba la alegere a profilului și a specializării.
Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00, iar rezultatele finale (după contestații) vor fi anunțate duminică, 5 iulie.
Sursă foto: tion.ro