Scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit, la Viena, Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Literatură

Scriitoarea Ioana Pârvulescu, a primit marţi seară, în cadrul unei ceremonii organizate la Viena, premiul Uniunii Europene pentru Literatură (European Union Prize for Literature – EUPL). Juriul, format din personalităţi din Portugalia, Germania, Spania, Marea Britanie, Belgia şi Grecia, a recompensat nuvela acesteia, „O voce”, pentru excelenţă.
Conform juriului, scriitoarea Ioana Pârvulescu, a reuşit să creeze „o naraţiune foarte puternică pe tema libertăţii, din două perspective: o parte ficţională-adevărată a tinerei refugiate Monica Lovinescu, care devine vocea libertăţii pentru tinerii români în timpul Războiului Rece, respectiv o parte ficţională despre un angajat de la controlul paşapoartelor, la scurt timp după ce toate graniţele au fost deschise, pentru îmbrăţisarea unei noi Europe”, relatează adevărul.ro.

Despre nuvela lui Pârvulescu, juriul a concluzionat că „reuşeşte cu succes să-i trezească cititorului emoţii, şi să prezinte o temă cu un scop moral important despre Europa înainte şi după războiul rece”. Nuvela dedicată Monicăi Lovinescu, a fost tradusă în limba engleză de Mihnea Gafiţa. Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, aflat la o ediţie aniversară, cea de a zecea, a reunit în acest an 36 de scriitori, laureaţi ai ediţiilor anterioare, din 26 de ţări. Lucrările participante la concurs pot fi consultate pe site-ul EUPL. Premiile au fost acordate în urma unui vot al publicului şi a evaluării din partea unui juriu de profesionişti din domeniul literaturii, juriu care a inclus scriitori, critici literari şi jurnalişti.

sursa: adevărul.ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.