Serbările Cetății Ciceului au ajuns la cea de-a 50-a ediție

În acest weekend, în comuna Ciceu Mihăiești (județul Bistrița-Năsăud) s-au desfășurat Serbările Cetății Ciceului, ajunse în Anul Centenarului, la cea de-a 50-a ediție. Astfel, timp de două zile, în Poiana Cetății Ciceului oamenii au petrecut și au ascultat muzică populară și ușoară sub supravegherea amfitrionului serbării, domnitorul Petru Rareș, interpretat de cantautorul Florin Săsărman.

Cetatea Ciceului  a fost ridicată în perioada medievală, cel mai probabil, după invazia mongolă de la 1241 și reprezentat, în secolele XIII-XVI, un punct important în apărarea părții nordice a voievodatului Transilvaniei. Nu există date istorice certe care să poată stabili, cu exactitate, când a fost construită Cetatea Ciceului menționată documentar, pentru prima dată, în anul 1304 și aflată sub stăpănârea nobililor maghiari.

În secolul al XV-lea, Cetatea Ciceului ajunge în posesia domnitorului  Ștefan cel Mare, iar mai apoi, a lui Petru Rareș, fiul nelegitim al domnitorului modovean, care se retrage în cetate, împreună cu familia, în fața năvălitorilor otomani, în anul 1538. Noul domnitor moldovean, Ștefan Lăcustă, apelează la sultan ca acesta să ceară de la Ioan Zapolya, extrădarea lui Petru Rareș. Pentru a domoli furia sultanului, regele maghiar trimite pe Martinuzzi Gyorgy să ocupe Cetatea Ciceului, asediul asupra acesteia durând patru luni, până când Petru Rareș s-a predat, deoarece oastea sa era înfometată.

Predat sultanului în 1540, Petru Rareș este reinstalat ca voievod al Moldovei, dar nu-i mai revine Cetatea Ciceului deoarece, cu un an înainte, Ioan Zapolya s-a căsătorit cu Izabella, prințesă poloneză, iar Cetatea Ciceului a devenit proprietatea reginei, ca dar de nuntă de la soț. Sfârșitul Cetății Ciceului a venit în anul 1544, când Martinuzzi, guvernatorul pentru Transilvania al reginei Ungariei, Izabella, decide să demoleze falnica cetate.  O parte din piatra și din elementele cetății au  ajuns în satele din jur, printre care și placa cu stema Moldovei care se află în biserica reformată din Uriu.

Sursă foto: Cetatea Ciceului (pagină de Facebook)

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.