Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală de la Cincinnati

de Mihai Sărmășan

Madison Keys a învins-o pe Simona Halep cu scorul de 1-6, 6-3, 5-7 în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati. Cele două jucătoare au început echilibrat meciul, dar situația raportului de forțe în setul 1 s-a schimbat rapid.

Keys a luat break după break și s-a impus cu 6-1 în primul act, care a durat doar 23 de minute. Simo a început mai bine setul secund și a reușit rapid primul ei break, însă americanca a răspuns imediat cu un re-break.

Finalistă de 3 ori la turneul american, Simo a tras de ea și a încheiat în stil de mare campioană setul secund, câștigând cu 6-3 și la zero ultimul game.

În cele din urmă, americanca a profitat de problemele fizice ale Simonei și a contraatacat cu arma sa preferată, serviciul, reușind 10 ași, dintre care 7 numai în setul decisiv. Simona a reușit doar 3.

Astfel, după două ore și două minute de joc epuizant, Madison Keys s-a calificat în sferturile de finală de la Cincinnati, chiar în fața propriilor suporteri, în timp ce Halep, triplă finalistă, se va concentra acum pe US Open. În sferturi, Keys o va întâlni pe Venus Williams.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.