Jucătoarea noastră nu a părut în apele ei încă din startul meciului, fiind vizibil incomodată în momentele în care încerca să servească. Deși Simona a condus cu 4-2, Rybakina a câștigat următoarele 3 game-uri, moment în care Halep a cerut intervenția fizioterapeutului.

Accidentarea vine chiar în săptămâna în care Halep va împlini 28 de ani, eveniment care va avea loc vineri, 27 septembrie. Rămâne de văzut în ce măsură problemele apărute azi vor afecta programul Simonei din acest final de an.