EDUCAŢIE/CULTURĂ, Uncategorized

Sisteme de protecție a populatiei împotriva atacurilor urșilor bruni

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din țara noastră a lansat recent în dezbatere publică programul intitulat: „Conservarea biodiversității prin coexistența dintre om și carnivore mari”.

Programul finanțează pentru populație kit-uri complete de garduri electrice care pot fi instalate de populație în jurul propriilor gospodării, stânelor, culturilor agricole, livezilor etc. Aceste  kit-uri  au rolul de a împiedica incidente sau pagube produse de carnivorele mari (în special ursul brun și lup), prin îndepărtarea animalelor sălbatice de zonele locuite sau din cele în care oamenii au culturile agricole, animalele domestice, stupinele etc.

Populația poate primi până la 2000 de lei pentru instalarea gardurilor electrice în jurul zonelor obiectivelor pe care vor să le protejeze. Acest program se adresează populației din județele: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea.

Ghidul programului supus dezbaterii publice poate fi citit integral aici:
http://www.mmediu.ro/…/mmap-supune-dezbaterii-publice-…/3460

Eventualele opinii/propuneri/sugestii, pot fi transmise la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administraţia Fondului pentru Mediu până la data de 2 august 2020.