Ținutele de vară la modă în 2018

Casual și simplu. Pentru zilele în care nu știi cum să te mai îmbraci, optează pentru combinația de blugi cu tricou. Pentru a ieși din anonimat, poți asorta la această ținută o geantă sau o curea într-o nuanță neutră.

Casual

Culoarea verde. Una dintre culorile nelipsite ale verii este verdele. Dacă nu știai până acum cum să porți această nuanță, poți încerca combinațiile cu gri, alb sau negru. Important este să ai un singur articol verde, la care să asortezi piese în nuanțe neutre.

Verde

Fustă până la genunchi și sandale cu platformă. Deși această fustă nu este deloc recomandată femeilor mici de înălțime, poate fi purtată fără nicio problemă cu sandale cu platformă. Pentru a părea mai înaltă, este bine să alegi o fustă cu talia înaltă, dar și o bluză mulată sau un maiou strâmt.

Fustă până la genunchi și sandale cu platformă

Galben, gri și maro. Una dintre combinațiile de culori pe care trebuie să le încerci în această vară te poate ajuta să ieși în evidență. Alege accesorii galbene, pe care să le porți cu o rochie asortată sau cu piese în această nuanță. Nu uita și de cerceii statement, care sunt un must-have la ținutele cu rochii maxi.

Galben, gri și maro

Roz și denim. Rozul fucsia revine în tendințele acestei veri. Cea mai reușită combinație de ținută este cea cu denim, dar și cu accesorii negre.

Roz și denim

Nuanțe pastelate. Poți să faci o impresie bună în această vară și cu ajutorul nuanțelor pastelate. Încearcă să eviți ținutele care au mai mult de două culori pastelate. Doar așa poți să obții un outfit reușit!

Nuanțe pastelate

Rochie și jachetă din piele. O combinație care nu se va demoda niciodată este cea formată din rochie și jachetă de piele. Dacă rochia este deschisă la culoare, noi te sfătuim să asortezi o geacă nude sau maro la această ținută.

Rochie și jachetă din piele

O singură culoare. Deși ai crede că ținutele într-o singură nuanță sunt plictisitoare, se pare că acestea se numără printre tendințele verii. Dacă vrei să „spargi” monotonia outfitului, încearcă să alegi o geantă într-o nuanță diferită.

O singură culoare

sursa: divahair.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.