CULTURĂ, Uncategorized

Un brad multisecular din județul Sibiu candidează la titlul de ,,Arborele European al Anului 2020”

Distribuire articol:

Un brad argintiu  impunător de circa 500 de ani, adică de pe vremea voievodului Mihai Viteazul, aflat în comuna Gura Râului din județul Sibiu, participă la concursul european ,,Arborele european al anului 2020” și poate fi votat accesând următorul link  https://www.treeoftheyear.org/Stromy/Starobyla-jedle-strazce-Cibinu.

Legenda ,,Paznicului Cibinului”, așa cum este cunoscut bradul multisecular printre localnici, spune că pe vremuri, în valea Cibinului, trăia un păstor care avea 10 oi. Într-o zi furtunoasă, păstorul a adăpostit oile sub coroana unui brad şi a adormit. Când s-a trezit, furtuna se oprise, dar oile dispăruseră. Păstorul l-a rugat pe Dumnezeu, să-i găsească animalele pierdute. Adormind, a visat că bradul crescuse foarte înalt şi gros. Trezindu-se, visul deveni realitate. Tânărul se urcă în vârful bradului și văzu oile. Întors acasă, i-a povestit mamei miracolul, iar sătenii au hotărât să ocrotească bradul legendar.

Bradul, mai înalt decât un bloc cu 10 etaje, este considerat cel mai bătrân arbore din Munții Cindrel. În concursul ,,Arborele European al anului 2020”, falnicul brad din Sibiu concurează cu alți 15 arbori din tot atâtea țări europene, printre care: Arborele Libertății din Belgia, Paznicul satului inundat din Cehia, Arborele Vrăjitoarei din Irlanda, Plopul singuratic din Rusia, Castanului din Vales – Portugalia și Stejarul cu trei picioare din Spania.

În acest moment, după numărul de voturi, bradul multisecular din Sibiu se află pe locul IV cu 13420 de voturi. Votarea se desfășoară între 1 și 29 februarie. ,,În cursul votării, marcați întotdeauna doi candidați. În ultima săptămână (de la 23 la 29 februarie), votarea este secretă și pe site nu găsiți numărul curent de voturi. Rezultatele competiției vor fi publicate într-un cadru festiv, iar câștigătorul va fi premiat, pe data de 17 martie 2020, la Bruxelles” se arată pe site-ul https://www.treeoftheyear.org/vote unde puteți vota arborele din România participant la concurs.

Sursă foto: https://www.facebook.com/copaculvedeta.

Este posibil ca imaginea să conţină: copac, plantă, cer, în aer liber şi natură


Distribuire articol: