Produsele de morărit şi panificaţie, uleiul, peştele proaspăt și biletelele de avion printre produsele care s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii iulie

Produsele de morărit şi panificaţie, uleiul şi peştele proaspăt s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii iulie faţă de iunie, la fel şi tarifele pentru biletele de avion şi cele pentru servicii de apă şi salubritate, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

La polul opus, cu scăderi de tarife, se situează cartofii, cu 7,81%, alte legume şi conserve de legume (-5,81%) şi fructele proaspete (-6,52%). Scăderi nesemnificative de preţ s-au înregistrat, în luna iulie faţă de iunie, la zahăr, ouă, miere, fasole boabe, citrice şi alte fructe meridionale, brânză şi bere.

Faţă de luna decembrie 2017, legumele şi conservele de legume s-au scumpit cel mai mult în iulie, cu 9,18%, fructele proaspete – 6,62%, citricele şi fructe meridionale, cu 6,71% şi carnea de bovine cu 3,55%. Pe de altă parte, ouăle s-au ieftinit în iulie faţă de decembrie cu 27,72% şi zahărul cu 5,75%.

Comparativ cu finalul anului trecut, în iulie s-au majorat cel mai mult preţul gazelor naturale, cu 10,43%, al combustibililor cu 5,78%, şi cel al tutunului şi ţigărilor cu 3,68%. Pe de altă parte, în perioada menţionată doar energie electrică a consemnat o scădere cu 1,72%.

Conform datelor centralizate, pe segmentul serviciilor, în iulie, cel mai mult s-au majorat tarifele pentru biletele de avion (+5,12%), cele pentru apă, canal şi salubritate (+1,16%), respectiv preţurile la cazare în unităţile hoteliere, cu 0,58%.

Faţă de luna decembrie 2017, tarifele la transportul aerian s-au majorat cu 15,86%, serviciile de igienă şi cosmetică cu 3,33%, iar cele din restaurante, cafenele şi cantine cu 2,21%, fără a se consemna vreo scădere în această perioadă la tarifele serviciilor.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut, în luna iulie, la 4,56%, de la 5,4% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,23% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 3,42%, iar serviciile cu 2,68%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cea mai mare rată anuală a inflaţiei din acest an a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, cel mai mare nivel din februarie 2013, când a ajuns la 5,65%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele şapte luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.

Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.