Scenele dramatice ale unor zeci de mii de refugiaţi sirieni care străbăteau Europa de Est cu trei ani în urmă încep să pară amintiri îndepărtate. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a spus că UE poate sărbători acum ,,progresul solid” care a redus dramatic sosirile nereglementate. Totuşi, proiectul de buget propus de Comisie în 2 mai arată că migraţia nu a cedat în niciun caz locul său din lista priorităţilor.
De fapt, pledează pentru o creştere de şase ori a bugetului Frontex, de la 320 de milioane de euro la 1,87 miliarde de euro în 2027 şi pentru constituirea unui corp de pază a frontierei cu un efectiv de 10.000 de oameni.
Creşterea bugetului contrazice retorica lui Juncker, că ,,Europa, contrar celor ce se spun, nu este o fortăreaţă şi nu trebuie să devină niciodată aşa ceva”.
Arată că Europa este baricadată mai mult ca oricând. Mai mult chiar – şi mult mai puţin vizibil, fortăreaţa se extinde printr-o politică a aşa-numitei ,,externalizări a frontierelor”. Începând din 1992, dar într-un ritm accelerat din 2015, UE a exercitat presiuni asupra unor terţe ţări, în principal din Africa, pentru a deveni avanposturi de securitate a frontierelor, împiedicând persoanele dislocate silit chiar şi să ajungă la graniţele externe ale UE.
Un aşteptat raport al organizaţiilor olandeze Transnational Institute şi Stop Wapenhandel au analizat consecinţele acestor politici de externalizare a frontierelor.
State africane ,,autoritare”
O examinare a celor 35 de ţări aflate pe lista de priorităţi a UE pentru intensificarea controlului migraţiei arată că aproape jumătate din acestea au un guvern autoritar şi fiecare din ele prezintă riscuri extreme sau înalte de abuz în domeniul aplicării drepturilor omului.
Faptul că mai mult de jumătate din ele au scoruri slabe la indicatorii dezvoltării umane arată că controlul migraţiei este în mod clar un element de distragere a atenţiei de la priorităţi mai urgente. Şi totuşi, UE şi statele membre ale sale alocă resursele limitate pentru finanţarea unor programe costisitoare de securitate a frontierelor şi tehnologii şi sisteme de supraveghere.
Refugiaţii suportă consecinţele brutale ale acestor politici. În primele patru luni ale anului curent, peste 600 au murit în Mediterana, în drum spre Europa. Ei se confruntă cu violenţe şi represiune la frontiere şi sunt siliţi să se îndrepte spre rute ale migraţiei mai periculoase.
Comisia se felicită pentru scăderea sosirilor pe malurile europene, dar proporţia de decese înregistrate faţă de sosiri, în 2017, a fost de cinci ori mai mare decât în 2015. Mult mai multe decese pe mare şi în deşerturile din nordul Africii nu sunt înregistrate.
Hotărârea de a-i ţine pe migranţi departe de malurile Europei a determinat UE să-şi încălzească tot mai mult relaţiile cu regimuri autoritare, în detrimentul afirmatului său ataşament faţă de drepturile omului şi democraţie.
Mai rău este că a ajuns deseori să susţină direct acele forţe de securitate care sunt cele mai responsabile de violenţe şi abuzuri.
Sudanul este un exemplu grăitor. Mulţi ani, preşedintele Omar al-Bashir a fost un paria internaţional, urmărit de Curtea Penală Internaţională pentru crime de război în timpul conflictului din Darfur. Principalii vinovaţi de aceste crime au fost luptătorii din miliţiile Janjaweed, care acum fac parte din Forţele de suport rapide, paza de frontieră oficială. Şi totuşi, UE furnizează acum susţinere acestor autorităţi de frontieră sudaneze şi a început să scoată regimul lui al-Bashir din izolarea internaţională.
Combinaţia dintre sprijin pentru guverne autoritare şi deturnarea de resurse de la foarte necesarele sectoare de cheltuieli pentru educaţie, îngrijirea sănătăţii sau adaptarea la schimbarea climatică alimentează o situaţie neviabilă, ameninţând dezvoltarea economică, securitatea şi stabilitatea internă din multe ţări. În final, aceasta nu va face decât să-i silească pe oameni să fugă. De asemenea, se pune întrebarea dacă aceste politici de externalizare a graniţelor vor servi realmente intereselor declarate ale UE pe termen lung.
Dar căror interese slujesc aceste politici ale UE? Un câştigător sigur este armata şi industria securităţii, care furnizează echipamentul donat sau finanţat de UE sau de statele membre ale sale.
De exemplu, UE a finanţat achiziţia de vehicule blindate de la compania turcă Otokar şi ambarcaţiuni de la constructorul olandez de nave Damen, pentru supravegherea frontierei de către Turcia. Germania a trimis o mare diversitate de echipamente de securitate a frontierei în Tunisia, în principal de la gigantul european al armamentului Airbus şi de la Hensoldt, fosta sa diviziune pentru securitatea frontierei. Companii precum Gemalto, care va fi în curând preluată de compania de armament franceză Thales, Veridos, o firmă mixtă germană, şi francezul OT-Morpho au exportat sisteme de identificare (biometrică) şi documente ID digitale în ţări africane.
Nevăzut, neştiut
În vreme ce Juncker spune că UE aproape a rezolvat problema migraţiei, se pare că o parte mare a acestei ,,soluţii” constituie o strategie deliberată de a împinge problemele dincolo de sfera vizuală. Relaţiile UE cu ţări africane au ajuns să fie concentrate obsesiv pe oprirea migraţiei spre Europa, indiferent de consecinţele acesteia pentru persoanele dislocate forţat şi pentru aceste ţări.
Această politică de externalizare a frontierelor provoacă nu doar suferinţe nespuse refugiaţilor, ci totodată întăreşte un cerc de dictaturi în jurul Europei care reprezintă un obstacol pe termen lung în calea păcii şi securităţii în afara şi înăuntrul Europei.
UE trebuie să-şi stabilească o orientare diferită – lucrând la eliminarea cauzelor care îi împing pe oameni la exod, furnizând rute sigure legale pentru refugiaţi şi încercând să susţină şi nu să submineze drepturile omului şi democraţia dincolo de graniţele sale.
Articol de Mark Akkerman, cercetător la Stop Wapenhandel (Campania olandeză împotriva comerţului cu arme) şi autor al raportului Extinderea fortăreţei: politicile, profitorii şi oamenii afectaţi de politicile de externalizare a frontierelor, în cooperare cu Transnational Institute.
