ACTUALITATE

Fermierii sunt invitați să solicite plăţile compensatorii – bugetul alocat depăşeşte 2,6 miliarde euro

„Începând cu data de 1 martie 2018, MADR invită fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă (M.10), în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (M.13), dar și fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în[citeşte mai mult…]

Bibliobuzul a dus cărți elevilor de la școlile din Dumbrăvița și Hălmăsău

  Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a organizat vineri, 23 februarie, o nouă deplasare a bibliobuzului în mijlocul elevilor din comunități mărginașe ale județului, iar primul popas a fost făcut la Școala Gimnazială „Theodor Cotuțiu” din Dumbrăvița. Elevii și profesorii de aici au așteptat momentul cu nerăbdare. „Eu mi-am ales[citeşte mai mult…]

Primarii vor pensii speciale.

Aleșii locali se simt uitați de parlamentarii pe care i-au susținut în alegeri. Primarii vor şi ei pensii speciale! Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România s-au plâns că, după şapte mandate, au pensii foarte mici, chiar sub salariul minim. Ei se consideră uitaţi de parlamentarii pe care i-au sprijinit în campaniile[citeşte mai mult…]

Vine gerul

Valul de frig va cuprinde treptat toată țara și va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început[citeşte mai mult…]