Spiru C. Haret a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.
Spiru C. Haret s-a născut la 15 februarie 1851, la Iași. În septembrie 1862 este admis la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde devine bursier, apoi urmează studii superioare la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. Pe 30 ianuarie 1878, obţine la Paris titlul de doctor în ştiinţe matematice. Teza de doctorat cu titlul „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare” a fost un eveniment ştiinţific, menţionat ca atare în presa vremii. Prin aceasta, Spiru Haret s-a anunţat ca unul dintre pionierii ştiinţei cosmosului.
Revenit în ţară în acelaşi an, devine profesor de mecanică raţională, algebră şi geometrie analitică la Facultatea de Ştiinţe, secţia fizică-matematică.Din 1881 predă mecanica raţională la Şcoala de ofiţeri de artilerie şi geniu, iar din 1885 devine profesor şi la Şcoala de poduri şi şosele, unde predă trigonometrie, geometrie analitică şi geometrie descriptivă.
Pe 31 martie 1892, Spiru Haret devine membru al Academiei Române, fiindu-i recunoscută imensa activitate culturală şi contribuţia sa la dezvoltarea învăţământului.
În paralel cu activitatea didactică, Haret este implicat şi în viaţa politică, unde ca membru al PNL este preocupat de învăţământ şi educaţie, în domeniul cărora este numit în mai multe funcţii: inspector general, secretar general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, apoi de trei ori ministru în guvernele PNL: 31 martie 1897 – 30 martie 1899; 14 februarie 1901 – 20 decembrie 1904; 12 martie 1907 – 28 decembrie 1910. În această calitate, a condus reforma învăţământului secundar şi superior din 1898, înfiinţând cele trei secţiuni ale claselor V-VIII, clasică, modernă şi reală.
Legea din 1898 a instituit certificatul de absolvire (bacalaureatul) şi a stimulat metodele noi în predarea tuturor disciplinelor, profesorii fiind numiţi în funcţie de valoare. Un an mai târziu, Haret a propus spre votare o lege a învăţământului profesional cu planuri de instrucţii şi statute speciale pentru şcolile de artă şi meşteşuguri, liceele militare, seminarele teologice. Pentru a da învăţătorilor o pregătire adecvată, a reorganizat şcolile normale. În programe au fost introduse lucrările practice agricole, considerându-se că „învăţătorul să fie sătean el însuşi şi prin urmare să păstreze iubirea pământului şi deprinderea de a-l lucra”.
Tot pentru învăţători, a înfiinţat „Biblioteca pedagogică”, în cadrul căreia se tipăreau traduceri din literatura pedagogică, prin Casa Şcoalelor. Prin circularele sale repetate, a determinat sporirea localurilor de şcoală: între 1897 – 1910 s-au ridicat în toată ţara 2.343 de şcoli, dintre care 1.980 cât timp Haret a fost ministru. Pentru că bugetul statului şi al comunelor nu îngăduia gratuitatea unor cărţi necesare şcolilor, a dispus ca editarea lor să fie făcută de minister, pentru a le ieftini. De asemenea, Spiru Haret este cel care a înfiinţat grădiniţele de copii din România. El a încurajat concursurile de cărţi didactice, susţinând reviste ca „Şcoala română”, „Convorbiri didactice”, a creat şcoli de adulţi şi cantine pentru copiii săraci, fiind şi promotorul turismului şcolar. În 1904 a înfiinţat Şcoala Superioară de Arhitectură şi Comisia Monumentelor Istorice.
În 1910 Spiru Haret se retrage atât din activitatea didactică, cât şi din cea politică. În acelaşi an publică la Bucureşti şi Paris lucrarea intitulată „Mecanica socială”, utilizând pentru prima oară matematica în explicarea şi înţelegerea fenomenelor sociale.
